Foiţe devene

"Densuşienii. Corespondenţă" - Ioachim Lazăr şi Adela Herban

2012-01-17T13:25:00.000+02:00

eminesciana

2012-01-12T15:38:00.000+02:00

Ştim cu toţii: când ianuarie este/eminescu glăsuieşte!

Seba trâmbiţează din nou/eu sunt un ecou...

"drumul către muntele olimp"

2012-01-06T17:07:00.000+02:00

trece printre pietre

aşa cum trece şarpele casei

spre farfuria cu lapte.

Drumul către Muntele Olimp

trece prin mâinile bunicului tău,

acelea împreunate la piept,

acolo sub florile care au crescut

mai înalte decât crucea de lemn.

El vă ducea,

pe tine şi pe fratele tău,

preotul Teodor,

de-a lungul Bibliei,

prin toate ţinuturile lumii.

Uneori vă vorbea despre Aristotel:

"Ce sunt prietenii?

Acelaşi sunet în două trupuri

spune Stagiritul"

Tu îi auzi şi acum vorbele şi scrii:

Ay, frumoasă ţară, Grecia,

păşesc pe pământul tău

ca şi cum aş păşi

într-o grădină din poeme.

Îl văd pe Platon cum trece.

Arisotel, alături,

cum îşi flutură înspre noi

veşmintele albe,

cum poartă pe umeri o pasăre,

aceea din flacăra Înţelegerii.

Poate a căutării.

Ay, frumoasă Grecie,

cum treci prin poemul meu

şi duci cu tine două suflete,

în acelaşi trup:

un suflet alcătuit pentru zei

şi altul pentru concepte.

"Pe această piatră a stat

şi a cugetat Aristotel."

Îl şi văd cum ridică mâna

încărcată de inele

şi pietre preţioase,

cum împrăştie peste noi cuvintele sale,

aşa cum le presăra peste ucenicii săi

la Lykeion,

în Atena.

În haine bine alese,

cu soţia prietenului său de-o parte

şi cu Alexandru cel Mare de alta,

trece printre noi ca o răcoare,

în aerul de toamnă.

Ochiul meu este oglindă,

poemul meu,

numai ochi şi urechi,

învaţă să asculte pentru a şti...,

aşa cum i-a poruncit,

aici,

la Stagira,

Aristotel.

(din volumul de versuri al paulinei popa: vâsla de ametist, deva, editura emia, 2010)

Citiţi dacă aveţi timp şi postările mele de azi de pe blogul ela roseni şi absolut obişnuit.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

cântec pentru albă-ca-zăpada - Daniel Marian

2008-01-13T11:10:00.000+02:00

eram pitic albastru, dragă, pentru tine
fluieram din os de cangur sur.
ouă de comori erau atunci pe lume
şi ouă de minuni şi ouă de zei.

pe tine cine te-a clocit, din oul -cui?
spaima turmelor de greieri erai, şi eram -
lună plină scăldată în trifoi, ţie
îţi închinau strigoii rugăciune.

crăpau de ciudă zeii, crăpau minuni de râsul lumii
crăpau comori de cât dospea în ele aur,
între basm de ceară şi adevăr de gumă
am fost pitic îndrăgostit, cu capul până în nori.

cântec de alergare prin ceaţă - Daniel Marian

2008-01-13T11:01:00.000+02:00

în coadă de fluture sau
în coadă de peşte, tot
mi se va liorpăi sufletul.
când voi sta la coadă pentru nemurire,
toate cozile vor fi înnodate între ele
în afară de cozile câinilor
comete cenuşii sub-
ţiri ca o botniţă

- câine, Doamne, câine
fă-mă, să pescuiesc din nemurire un gram
şi-n vârful cozii să o flutur,
pân-o destram!
ham!

imensă dulce încăpăţânare - Marinela Şerban

2007-09-21T08:36:00.000+03:00

deodată eram o picătură de

sudoare chircită pe fruntea ta

mă furişam cu artă în spinarea ta

tu mă cărai peste tot în pielea ta

aveai picioare lungi puternice

gesturi prelungi pe coapsele mele

până la călcâi unde mă gâdilai

unde eu râdeam

aveai spirale pe dinăuntrul cărnii

mii de spirale şi mă spiralai

cu o imensă dulce încăpăţânare mă ambetai

un guguştiuc cu loz ne vindea gogoşi renumite

îţi strecuram pe sub piele idoli vânjoşi

mişcarea înceată zbanghie a gleznelor

în creierul tău se-ncăiera frumos

te înţeleneam

într-o pădure de banale discuţii ne aşezam

la umbră

tăiam breton speranţelor cu părul lung mahon

tu îmi puneai şorţ de gălbenele de răsunam

ca un clopoţel răsunam obraznic şi nuanţat

că la soare te puteai uita

dar la clopoţelul meu ba!

(Din volumul nu mă face, ah, să văd stele verzi, Editura Emia, Deva, 2000)

scrisoarea a XXXIII-a - Paulina Popa

2007-09-21T07:50:00.000+03:00

acum/onia/

sunt în sângele tău

ca o pasăre oarbă ce aşteaptă lumina

acum te poţi bucura/

aşa cum se bucură prietenii cei buni

apoi poartă potirul cu sânge

ca şi cum ar fi vrednici/

poţi trage/vaiiiiii...pământul/

pomii tăi pot să crească ori să se usuce

ceea ce este totuna pentru ochii din lume

iar tu poţi să treci falnic printre oameni

mulţumit de tabloul de deasupra porţii/

de înscrisul cu pietre preţioase/

lucrat peste hotare/

pe care eu l-am aşezat acolo

acum/pasărea neagră poate să cânte

să urce pe scenă în costum popular

iar tu/onia/

poţi rodi ori nu/

spre blestemul Fecioarei

oricum/

stăpâne/

fructele tale/cu sau fără voia ta/

vor avea pururi

gustul sângelui meu

(Din volumul bilingv scrisori către onia snaider scrise de paulina popa /lettres a onia snaider ecrites par paulina popa, Editura Paula, Deva, 2006)

ÎNTÂI APRILIE - Dumitru Hurubă

2007-09-19T10:46:00.000+03:00

sonată tv pentru scumpiri, guvern şi cimpoaie

Mă simt obligat, şi moral şi sentimental, să admit că Valentina Fătu, prezentatoarea emisiunii "Dimineţi cu cântec" de la Etno Tv, este, pentru mine, personificarea tonusului: e făinuţă, zglobie, râde de se prăpădeşte când citeşte aiurea scrisorile primite la redacţie, inventează nume de oameni şi de localităţi, se bâlbâie fermecător şi o ia de la capăt cu acelaşi inepuizabil şarm...Speriată de agresiunea lui Cronos, între două propoziţii răspunde la telefon vreunei telespectatoare care dedică toate melodiile emisiunii celui mai scump şi mai stufos arbore genealogic existent în ţară, plus plecaţii pe alte meleaguri, precum şi celui mai scump nepoţel care, înţelegem, a împlinit azi dimineaţă la ora 4 şi-un sfert frumoasa vârstă de un an şi trei luni şi tocmai a leşinat după muzica populară interpretată de solişti adunaţi cu arcanul...

- Mare precocitate pe capul copiilor de azi - vai de mama lor!-, exclamă Haralampy.

(Din cartea ACOLO ŞEZUM ŞI RÂSEM (în faţa televizorului), Editura CORVIN, Deva, 2006)

CASARABASSA - Petrişor Ciorobea

2007-09-19T10:11:00.000+03:00

Monolog imaginar

Casarabassa nefiind o anume ţară a lumii, poate exista oriunde în Univers!

Casarabassa neexistând într-un anume timp, poate exista în orice timp!

Casarabassa poate fi: o femeie, un bărbat, o casă, un oraş, o idee fixă, un ţinut, o boală perfectă, un gest, o pretenţie, o calamitate, o detenţie, un bob de nisip, nimic?

Uvertură stranie
sau incredibilă confesiune

De când veghez la intrarea în această aşezare, despre care nu ştiu aproape nimic, viaţa mea este o permanentă aşteptare a celor care trebuie să vină.

Şi pentru că aici am, de foarte puţine ori, ocazia să vorbesc cu cineva, m-am obişnuit să gândesc. Astfel, treptat, gânditul a devenit pentru mine un substitut al vorbirii. Şi nu mi se pare nimic anormal în aceasta. Când vorbeşti gândind este ca şi cum ai juca şah cu tine însuţi. Unii m-au compătimit, apreciind că este nesănătos să vorbeşti gândind, dar părerea lor nu mă deranjează, de vreme ce ştiu că nu au dreptate. Nesănătos este să gândeşti vorbind, nu să vorbeşti gândind.

(Din romanul ficţional "CASARABASSA", Editura CORVIN, Deva, 1997)

1.1.FENOMENUL TRAGIC - Gabriel Petric

2007-09-13T11:14:00.000+03:00

"Ce este tragicul? Arhiva cunoaşterii umane, doldora de interpretări, nu e încă în măsură să claseze conceptul. Ceea ce ştim cu siguranţă e că el aparţine unui front de simţire şi de cunoaştere mult mai larg, ca extensie, decât s-a crezut în anumite etape istorice, iar cât priveşte intensiunea, nu stă cu nimic mai prejos decât tradiţionalele concepte de fiinţă, libertate sau umanitate. Camuflajul său estetic sau psihologic, în fond, nu e decât mărturia cea mai adâncă a vitalităţii sale. Tragicul e o idee vie care nu rămâne în urma abstracţiei, dar nici nu se mumifică în vreo situaţie concretă. În firea sa, este paradoxul viu - deci edificat într-o ordine ontică, deci inextricabil sub privirea superficială - al limitei care se autodelimitează în orizont deschis. Situaţie şi privire, act şi viziune, conştiinţă şi reflexivitate, tragicul decupează în spiritualitatea umană cercul îndoielii şi al lămuririi, în ultimă instanţă dovedind că, în ordinea moralităţii, a fi îl presupune pe a deveni, ceea ce revine la a considera inocenţa o iluzie ce trebuie deconstruită, iar omenescul o calitate a cărei garanţie n-o dă atât fiinţarea, cât alegerea: în-fiinţarea."

(Din cartea "TRAGICUL ŞI CREŞTINISMUL", Editura Emia, Deva, 2005)

ELEGIE LA CETATEA DEVEI - Eugen Evu

2007-09-10T17:14:00.000+03:00

fiicei mele, Gloria

Făina frunzei de arţar

O macină prin parcuri paşii

Un luminiş, să mai tresar,

Adast să uit, trădarea, laşii.

Trezind cu tusea prin frunzar

Mierla Cetăţii, adumbrita -

Demult în socul dalb amar

Ne-a stat pe umeri, stalagmita.

Pietre bătrâne, sacru zvon

Albind cum pagini lespezite

Zadarnic le dezmierd zdrelite

De iarna Devei. Lilion

Al palmei mici care-a zvâcnit

Speriată-n pumnul care scrie

Făina frunzei de arţar

O spulberă-amintirea vie.

Şi uite, mierla a-ngheţat

Îmi cade-n urme bruş de lut...

O, Doamne, veacul s-a schimbat?

Ori numai noi, dinspre trecut?...

(Din volumul "Strugurii întunericului", Editura HELICON, Timişoara, 1998)

CENUŞĂ VORBITOARE - Ioan Evu

2007-09-10T17:04:00.000+03:00

Mi-e dor de-o flacără mi-e nesfârşit de dor
de-o ardere profundă şi deplină
să intru-n focul ei mistuitor
şi jarul să mă spulbere lumină.

Din cât am fost doar aer să rămân
un fel de boare lină de fântână
să mă respire veacul cel bătrân
ca pe-o mireasmă nouă nepăgână.

Aş da orice să te ating acum
iubire care-ai fost numai o dată
sub mii de forme renăscâd din scrum
însă la fel ca prima niciodată.

Cenuşă vorbitoare asta sânt
praf ce aspiră iată la rodire
tandru aş da în floare pe-un pământ
sătul de-atâtea răni şi cimitire.

(Din volumul "Cenuşă vorbitoare", Editura Emia, Deva, 2006)

EPIGRAME - Eugen Ilişiu

2007-09-10T16:54:00.000+03:00

Eroare filozofică
La români e evident
Că se amăgesc amarnic
Crezând că şmecher=inteligent
Şi că descurcăreţ=harnic!

Discriminare cabalină
La cabaline e scandal
Căci e discriminare deşănţată:
Mereu se spune "ochelari de cal"
Dar "ochelari de iapă", niciodată!

Chestiune de gabarit
Dacă o huidumă oarecare
Când urlă, urlă-n gura mare,
De bună seamă o furnică
Când urlă, urlă-n gura mică...

(Din volumul de epigrame "România turmentată", Editura Emia, Deva, 2004)

PE CUVÂNT DE FOTOGRAF - Valeria-Carmen Ţunea

2007-09-05T17:36:00.000+03:00

doar mistere,
obloane închise,
acoperişiri discrete
şi-un schelet metalic
stilizând un cocor

fără pereche, sărmanul,
într-un singur picior,
împunge înaltul cerului
înghiţind câte o frunză
cu nervuri cu tot

inundat de verdeaţa
deasupra-dedesubt
pe metereze, pe şosea
final de august
într-o anumită grădină

de n-ar fi doar o poză,
ai putea jura
că susură apa
în versurile
din cântecul cocorului.

PE O STÂNCĂ, ÎN NOAPTE - Paulina Popa

2007-09-05T14:54:00.000+03:00

stă crucea.

La poarta vieţii stă focul.

Hăituită de nobleţe se mişcă vremea.

Îngerul cântă de dragul cântecului.

Închipuirile au,

strivite pe jumătate, un viitor.

Două lucruri sunt întotdeauna

mai presus de puterile noastre:

umbra morţii peste umbra noastră

şi

poemul viu în sărăcia dragostei.

Astfel ai scris la îndemnul Departelui,

apoi ai ascuns de teama tânguirii

gurii tale.

(Din volumul trilingv (română-engleză-franceză), DEPARTELE, Editura PAULA, Deva, 2006)

TOAMNA CA O ILUZIE - Ionel Amăriuţei

2007-09-05T14:45:00.000+03:00

Singura planetă care mai moţăie
la ora aceasta târzie
este cea a războaielor pierdute,
la pupitrul ei de fum
scribul caligrafiază
mici opere morale;
toamna şi-a revărsat pe tarabă,
în devălmăşie,
frunzele, vântoasele, obsesiile,
scârţâind malefic,
o uşă îşi povesteşte viaţa
celui care încearcă să o deschidă,
prin buzunare bântuie stafia
unui rege falit,
nici măcar o para
pentru trecerea Styxului,
doar frunze de aur şi bronz,
mari monede telurice
adunate de bătrânul histrion
pentru colecţia sa de iluzii.

(Din volumul "privind printr-un ochean întors", Editura Călăuza, Deva, 1999)

TENTAŢIA DE INFINIT - Claudiu Târnoveanu

2007-09-05T11:21:00.000+03:00

Limita nu este doar o consecinţă de cauză
şi nici referinţa unei structuri,
nu este matricea dizolvată în pauză
între logaritmul simfonic al unei nervuri

şi spaţiul dendritic şi gol
al consecutivităţii finale,
ci este ţipătul metaforic, bemol,
al libertăţii îngăduite, iniţiale,

risipită arbitrar pe cunoaştere
şi pe tentaţia de infinit,
discernământ condiţional şi renaştere
verticală într-un timp sinonim, nesfârşit.

(Din volumul "CUBUL OVAL", Editura Alfabetul, Deva, f.a.)

SCULPTURĂ - Aurelian Sârbu

2007-09-04T19:50:00.000+03:00

Mâinile mele-s una
cu gândul meu.

Din lut îţi plimb
linia
ce se înalţă
şi coboară în palmele mele.

Numai în gând
privirea-mi bănuie
aluncări de umbre,
zvârcolori de lumini
pe trupul tău.

Ascunzi, naivă
şi împletitoare,
valul spre ţărm.
Urc dinspre izbirea lui -
floare deschisă
dintru-nceput de-o lume.

Ce tulburare e-n mâinile mele!

Cu ce linişte dintâi m-ademeneşti!

(Din volumul de versuri "ABISALIA", Editura SIGMA - MOLOŢ, Deva, 1993)

CU STÂNGU-N DREPTUL...TIMPULUI - Cătălin Tibori

2007-09-04T19:30:00.000+03:00

ieri, în zori de zi
am zărit cum îţi
înflorea după
urechea stângă
un corn de fildeş
iar din ochi,
chiar de după pleoape,
ţi-a răsărit
o lună plină şi galbenă
în timp ce Soarele
a asfinţit roşu
după munţii albi
din gura ta uitată
azuriu deschisă
după ce ai sărutat un şarpe negru
care era în trecere
prin galaxia noastră...
cu mâna dreaptă ai prins apoi,
în podul palmei,
moartea soldatului necunoscut
şi nu ştiai că în sala
de sub unghia
degetului tău
arătător
are loc premiera piesei tale
de teatru
prin sală nici o faţă necunoscută
de ajuns să urli în gând
destul de claaarrr
să te-aud din primul rând
"-bă, Cătă, la sfârşit să aplauzi
la scenă dechisă Moartea!"

(Din volumul de versuri "ZAMOLXES, adică eu", Editura EMIA, Deva, 1998 )

GHILOTINA - Paulina Popa

2007-09-02T08:26:00.000+03:00

Uneori sinele
schimbă câte ceva în rânduiala
zidită anume pentru simple rostiri,
uneori nimeni nu mai ştie
a filtra scânteierea.

Uneori resimţi
ca o moarte alunecată pe trup,
cărată cu tine prin clipe erotice - fugar -
umbra ce aşteaptă cuprinsă de fior
sub ghilotina sinelui.

Oare pe nimeni
nu ai văzut în imperiul bunei cuvântări,
pe nimeni să scrie împreună cu tine - cu degetul
pe nisip - o făptură vie ridicându-şi
vălul de pe faţă?

Stai şi gemi încet
sub lovitura unui somn fraged.
Nimeni nu răspunde coşmarului bine alcătuit,
nimeni să-ţi lovească umbra
inventând închipuiri.

Sub ghilotina sinelui
visezi versuri ce te strivesc.
În umbra lor perfectă şi densă ca o otravă
te condamni unei realităţi unde
fiecare schimbă câte ceva,
după câtă ninsoare
alături cade.

(Din volumul "GHILOTINA SINELUI", Editura VINEA, Bucureşti, 2000)

AM LĂSAT TOTUL DEOPARTE/ PĂLĂVRĂGESC ÎN TAINĂ CU/ALEXANDR BORODIN - Marinela Şerban

2007-09-02T08:20:00.000+03:00

mă aşez în fotoliul
grena respir încet
încerc să-mi eliberez gândurile
forfotind de colo-colo

în fiecare zi îmi administrez
doze de luciditate
de la un timp am devenit
mai prudentă

îmi fac o evaluare critică
a sinelui
după o zi printre oameni
cu nervii întinşi la maxim

(Din volumul de versuri "fluturi măturători", Editura asArte, Deva, 2006)

CLOPOTE FĂRĂ HAR - George Holobâcă

2007-09-02T08:03:00.000+03:00

O, sclipirile din ochii acvilei,
puii fără pene ai dropiei sfâşiind
precum dresorii din arena cuvintelor
silabele vinovate de aritmii!

Până-n Tyranosaur urcă sângele
prin capilarele lirice,
când poetul bate cuie în buzele muzelor
şi coase gura sentimentelor cu catgut.

Pe câmpia mercantilă a literelor
fluturilor din pupe
ce nu fac parte din generaţii colhoznice
li se ferecă zborul în tăceri de sidef.

Doamne,
cocorii nu mai ies din ouă,
fecioarele-şi taie venele
cu lame de ras,
iar arginţii din punga trădării
bat clopote fără har.

(Din volumul de versuri româno-francez "Gloria zăpezii/Gloire a la neige", Deva, Editura DaniMar, 2007)

CÂNTEC DE SIMBORINĂ - Mariana Pândaru

2007-09-02T07:55:00.000+03:00

Un cântec de simborină
Îmi străbate inima - zilnic
Un cântec de simborină
Pentru tot ce-am visat
Şi n-am apucat să trăiesc

Mereu dau timpu-napoi
peste umăr
în loc să-l las să meargă-nainte
Mereu dau vina pe timp
Răsturnând ordinea firească
a zilelor mele - cuburi aprinse
Inventându-te fericire
cu aripi de sticlă

Şi nu-mi doresc decât
să pot duce acest cântec de simborină
cu sentimentul că împlinesc
un cântec de bucurie

(Din volumul de versuri "După căderea nopţii", Editura DaniMar, Deva, 2007)

TOAMNĂ DEVEANĂ - Marinela Şerban

2007-09-01T17:42:00.000+03:00

Am putea face orice dar
astăzi o să lipim afişe
-plăcute trupului-
cu începutul toamnei
care a intrat zâmbind în oraş
s-a îndreptat spre cetate
ca să se pieptăne galben-auriu
pe deasupra noastră

va trece seară după seară
eu tot poeme am să scriu despre
chilioara din clpot în care
dospesc visele preaînalte
despre punţile netezi dintre
sentimentele ştrengăreşti
frumoase care te duc la pierzanie
oricât te-ai ruga la îngeri

fără a încurca oamenii între ei
îmi deschid inima şi înaintez
şi mi-s dragi atunci când se-ndură
să-şi lase himerele în grija uitării
şi să se bucure că Dumnezeu
face planuri mai mult de mântuire
decât de apocalipsă

mă plimb îmbrăcată
într-o cămaşă de culori pastelate
cuminţi cum tu nu-ţi doreşti
- iar ai să te alegi cu firimituri -
alături de Teo Trubadurul,
chitaristul oraşului,
care-mi face inima
-bob cu bob,
strugure-
în văzul lumii

paşii mei devin neîndemânatici
gândurile mă iau de la capăt
fără să-mi asculte psalmii de sub frunte
şi mă tem că biografia zilei se va termina
într-un pahar cu vin
că prea e toamna
îmbrăcată de banchet

POEZIE - Paulina Popa

2007-09-01T17:31:00.000+03:00

Ai ajutat o fată să se creadă sfântă.
Mulţi au încercat
răscumpărarea ei.
Cuvintele ei de mulţumire,
în loc să te înfurie, parcă te-ar fi ajutat
să urci o pantă.

Cu trupul tău supus soarelui
te-ai născut în aceeaşi zi
şi pare că şarpele menit să te apere
a băut tot laptele din farfurie
ca tu să poţi după gustul lăsat,
să-l urmezi.

Să ajuţi o fată să se creadă sfântă,
aşa cum vine spre lume
îmbrăcată în rochie de mireasă,
putere având să ridice drapele,
să înalţe şi să prăbuşească-mpăraţi,
nu este la-ndemâna oricui.

Ea este pasărea ce capătă nume
cântând cântecul vieţii şi al morţii,
este vie în pădurea tuturor,
de aceea apare
şi îşi reia cântecul solemn
care ne schimbă viaţa.

Trece ca o regină printre
Bărbaţii Secolului şi spune:
sunt femeia voastră,
pântecele meu pe cei drepţi
îi va înmulţi!

(Din volumul de versuri "Bărbaţii Secolului", Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2002)

Catrene - PILU MERCEA IOSIF

2007-09-01T13:18:00.000+03:00

Primind de la Gabriel Teodorescu o vedere - cu o
păpuşă, din Belgia:

"Dragă Pilu
Păpuşa asta din vitrină
Atât de dulce si divină
Ar trebui să fie vie
Că tot nu ai mata...soţie!"

Răspuns epigramistului
Gabriel Teodorescu
la vederea cu păpuşa:

...Că mi-ai trimis aşa "soţie"
Îţi mulţumesc că mă mângâi...
Dar mă întreb, fir-ar să fie:
Mata,...cu cine mai rămâi?!

Varianta a II-a
Speram şi eu la o "soţie"
Că orişicum nu te-nşelai!...
Dar de era să fie vie,
Precis că nu mi-o trimiteai?!

Lupul pândeşte oaia stearpă - purtătoare de clopot

2007-09-01T12:18:00.001+03:00

de Andrei Caucar

cum bărbatul trupul neistovit al femeii

lipsită de griji
de părinţi
de copii
soţul ei doarme de mulţi ani în dangăt de clopot
ea trece drept adolescentă cu genunchii roz
sigură pe pasul uşor
sprintenă printre sacii de şcoală

adolescenta
tresare uneori speriată de oglinzile
din ochii bătrânilor
caută împrejur ca un gardian
bărbaţii prezintă oferte tentante
adolescenţii sunt gata să dea drumul salivei

o limuzină sură o înghite la timp.

IMN -Nicolae Szekely

2007-09-01T12:06:00.000+03:00

de la un poem la altul somnul mă poartă
în noaptea calmă a părului tău revărsat
peste obrajii-mi reci
gândul îmi e corabie purtată
de valurile desonorizate ale numelui tău
către ţărmurile îndepărtate ale versului
în sfârşit, după o lungă dezmirare
deschid ochii
sub reflexele strălucitoare
ale zorilor de şampanie ce-mi îmbată
dimineţile şi azăresc surâsul tău
icoană cuvintelor

(Din volumul de versuri "Stările imnice", Arad, Editura Mirador, 2001)

SPRE ULTIMII BRAZI -Robert Petrescu

2007-09-01T11:43:00.000+03:00

"îmbietor a lene şi somn,

ca iubirea iubitei"

Dor Călătorul

Păreau braţele îmbrăţişând perna
râuri de lumină înzăpezite-n
joc rotund curgând;
săbii mate privirile mele încovoiate
de trupul prea alb al himerei dragi aţipite...

Somnul să sprijine tăcerile verzi lumânările
pe zborul desfrunzit ascuns în aşternut.
Crud, cântecul respira
între noi umbrele.

Fecundă, rătăcirea vis în vis
sădea faguri de miere de-albastru ruginit
pe-aripile fluturilor,
în mine crepuscul.

Tăceam de viu îmbălsămat
cu mere coapte mirosind a suflet,
serpentină
spre ultimii brazi
amorţiţi sub umeri de zăpadă.

(Din volumul de versuri "Poetul miliardar", Deva, Editura EMIA, 1998)

VIEŢUIAM - Paulina Popa

2007-09-01T11:00:00.000+03:00

ca o floare de zăpadă
în Departele
ce-mi era tot mai aproape,
sus pe muntele PSYHE.

Mă căţăram pe stânci
cu cingătoarea strânsă
şi picioarele goale,
asemeni căutătorilor de aur.

Pe vârful strălucitor al gheţii
totul era aşa cum îmi închipuisem.

Mai puţin departele
care avea trupul perfect
şi mi se dăruia, mie şi tuturor.

Nu am şters colbul strălucirii cu palma,
acolo sus,
cu buzele l-am şters şi am citit

pentru voi sunt pregătite zăpezile!

albul îi orbeşte pe cei nebuni!

soarele vostru este albastru
ca puiul PSYHE!

la vremea culesului
se simt boabele plesnind!

aluatul bine frământat face pâinea bună!

înţelepciunea stă la masă cu cei nebuni?

seminţele sunt aruncate în poem/
în pământul curat,
cuvintele, cuvintele.../
poetul le poate vedea încolţind!

În timp ce eu citeam,
printre omuleţi,
cu nămolul asupra,
se trăgea nimicul,
se bătea-n piept, hăulea,
era îmbrăcat în blănuri...

L-am văzut cu ochii mei
care au devenit ochi
şi mi-a fost teamă de umbra lui,
de masca frumoas
scoasă la licitaţie.

Mi-a fost teamă de el,
mi-am amintit vorbele lui Solomon:
- Cine a adunat vântul în pumnii lui?...
Dacă eşti înţelept,
pentru tine eşti înţelept!

Acum mă închin,
închinată mă las,

beau apa cu o sete
ce vine din ţinutul Moabului,

înalţ cetatea
şi rămân în muntele Psyhe,

vieţuind cu Departele
ca o floare de zăpadă
fără a cere ajutor.

(Din volumul de poezii "Departele", Deva, Editura PAULA, 2006)