trece printre pietre
aşa cum trece şarpele casei
spre farfuria cu lapte.
Drumul către Muntele Olimp
trece prin mâinile bunicului tău,
acelea împreunate la piept,
acolo sub florile care au crescut
mai înalte decât crucea de lemn.
El vă ducea,
pe tine şi pe fratele tău,
preotul Teodor,
de-a lungul Bibliei,
prin toate ţinuturile lumii.
Uneori vă vorbea despre Aristotel:
"Ce sunt prietenii?
Acelaşi sunet în două trupuri
spune Stagiritul"
Tu îi auzi şi acum vorbele şi scrii:
Ay, frumoasă ţară, Grecia,
păşesc pe pământul tău
ca şi cum aş păşi
într-o grădină din poeme.
Îl văd pe Platon cum trece.
Arisotel, alături,
cum îşi flutură înspre noi
veşmintele albe,
cum poartă pe umeri o pasăre,
aceea din flacăra Înţelegerii.
Poate a căutării.
Ay, frumoasă Grecie,
cum treci prin poemul meu
şi duci cu tine două suflete,
în acelaşi trup:
un suflet alcătuit pentru zei
şi altul pentru concepte.
"Pe această piatră a stat
şi a cugetat Aristotel."
Îl şi văd cum ridică mâna
încărcată de inele
şi pietre preţioase,
cum împrăştie peste noi cuvintele sale,
aşa cum le presăra peste ucenicii săi
la Lykeion,
în Atena.
În haine bine alese,
cu soţia prietenului său de-o parte
şi cu Alexandru cel Mare de alta,
trece printre noi ca o răcoare,
în aerul de toamnă.
Ochiul meu este oglindă,
poemul meu,
numai ochi şi urechi,
învaţă să asculte pentru a şti...,
aşa cum i-a poruncit,
aici,
la Stagira,
Aristotel.
(din volumul de versuri al paulinei popa: vâsla de ametist, deva, editura emia, 2010)
Citiţi dacă aveţi timp şi postările mele de azi de pe blogul ela roseni şi absolut obişnuit.
Vă mulţumesc pentru atenţie!
