CASARABASSA - Petrişor Ciorobea

Monolog imaginar

Casarabassa nefiind o anume ţară a lumii, poate exista oriunde în Univers!

Casarabassa neexistând într-un anume timp, poate exista în orice timp!

Casarabassa poate fi: o femeie, un bărbat, o casă, un oraş, o idee fixă, un ţinut, o boală perfectă, un gest, o pretenţie, o calamitate, o detenţie, un bob de nisip, nimic?

Uvertură stranie
sau incredibilă confesiune

De când veghez la intrarea în această aşezare, despre care nu ştiu aproape nimic, viaţa mea este o permanentă aşteptare a celor care trebuie să vină.

Şi pentru că aici am, de foarte puţine ori, ocazia să vorbesc cu cineva, m-am obişnuit să gândesc. Astfel, treptat, gânditul a devenit pentru mine un substitut al vorbirii. Şi nu mi se pare nimic anormal în aceasta. Când vorbeşti gândind este ca şi cum ai juca şah cu tine însuţi. Unii m-au compătimit, apreciind că este nesănătos să vorbeşti gândind, dar părerea lor nu mă deranjează, de vreme ce ştiu că nu au dreptate. Nesănătos este să gândeşti vorbind, nu să vorbeşti gândind.

(Din romanul ficţional "CASARABASSA", Editura CORVIN, Deva, 1997)

1.1.FENOMENUL TRAGIC - Gabriel Petric

"Ce este tragicul? Arhiva cunoaşterii umane, doldora de interpretări, nu e încă în măsură să claseze conceptul. Ceea ce ştim cu siguranţă e că el aparţine unui front de simţire şi de cunoaştere mult mai larg, ca extensie, decât s-a crezut în anumite etape istorice, iar cât priveşte intensiunea, nu stă cu nimic mai prejos decât tradiţionalele concepte de fiinţă, libertate sau umanitate. Camuflajul său estetic sau psihologic, în fond, nu e decât mărturia cea mai adâncă a vitalităţii sale. Tragicul e o idee vie care nu rămâne în urma abstracţiei, dar nici nu se mumifică în vreo situaţie concretă. În firea sa, este paradoxul viu - deci edificat într-o ordine ontică, deci inextricabil sub privirea superficială - al limitei care se autodelimitează în orizont deschis. Situaţie şi privire, act şi viziune, conştiinţă şi reflexivitate, tragicul decupează în spiritualitatea umană cercul îndoielii şi al lămuririi, în ultimă instanţă dovedind că, în ordinea moralităţii, a fi îl presupune pe a deveni, ceea ce revine la a considera inocenţa o iluzie ce trebuie deconstruită, iar omenescul o calitate a cărei garanţie n-o dă atât fiinţarea, cât alegerea: în-fiinţarea."

*

(Din cartea "TRAGICUL ŞI CREŞTINISMUL", Editura Emia, Deva, 2005)

ELEGIE LA CETATEA DEVEI - Eugen Evu

fiicei mele, Gloria

Făina frunzei de arţar

O macină prin parcuri paşii

Un luminiş, să mai tresar,

Adast să uit, trădarea, laşii.

Trezind cu tusea prin frunzar

Mierla Cetăţii, adumbrita -

Demult în socul dalb amar

Ne-a stat pe umeri, stalagmita.

Pietre bătrâne, sacru zvon

Albind cum pagini lespezite

Zadarnic le dezmierd zdrelite

De iarna Devei. Lilion

Al palmei mici care-a zvâcnit

Speriată-n pumnul care scrie

Făina frunzei de arţar

O spulberă-amintirea vie.

Şi uite, mierla a-ngheţat

Îmi cade-n urme bruş de lut...

O, Doamne, veacul s-a schimbat?

Ori numai noi, dinspre trecut?...

(Din volumul "Strugurii întunericului", Editura HELICON, Timişoara, 1998)

CENUŞĂ VORBITOARE - Ioan Evu

Mi-e dor de-o flacără mi-e nesfârşit de dor
de-o ardere profundă şi deplină
să intru-n focul ei mistuitor
şi jarul să mă spulbere lumină.

Din cât am fost doar aer să rămân
un fel de boare lină de fântână
să mă respire veacul cel bătrân
ca pe-o mireasmă nouă nepăgână.

Aş da orice să te ating acum
iubire care-ai fost numai o dată
sub mii de forme renăscâd din scrum
însă la fel ca prima niciodată.

Cenuşă vorbitoare asta sânt
praf ce aspiră iată la rodire
tandru aş da în floare pe-un pământ
sătul de-atâtea răni şi cimitire.

(Din volumul "Cenuşă vorbitoare", Editura Emia, Deva, 2006)

EPIGRAME - Eugen Ilişiu

Eroare filozofică
La români e evident
Că se amăgesc amarnic
Crezând că şmecher=inteligent
Şi că descurcăreţ=harnic!

Discriminare cabalină
La cabaline e scandal
Căci e discriminare deşănţată:
Mereu se spune "ochelari de cal"
Dar "ochelari de iapă", niciodată!

Chestiune de gabarit
Dacă o huidumă oarecare
Când urlă, urlă-n gura mare,
De bună seamă o furnică
Când urlă, urlă-n gura mică...

(Din volumul de epigrame "România turmentată", Editura Emia, Deva, 2004)

PE CUVÂNT DE FOTOGRAF - Valeria-Carmen Ţunea

doar mistere,
obloane închise,
acoperişiri discrete
şi-un schelet metalic
stilizând un cocor

fără pereche, sărmanul,
într-un singur picior,
împunge înaltul cerului
înghiţind câte o frunză
cu nervuri cu tot

inundat de verdeaţa
deasupra-dedesubt
pe metereze, pe şosea
final de august
într-o anumită grădină

de n-ar fi doar o poză,
ai putea jura
că susură apa
în versurile
din cântecul cocorului.

PE O STÂNCĂ, ÎN NOAPTE - Paulina Popa

stă crucea.

La poarta vieţii stă focul.

Hăituită de nobleţe se mişcă vremea.

Îngerul cântă de dragul cântecului.

Închipuirile au,

strivite pe jumătate, un viitor.

Două lucruri sunt întotdeauna

mai presus de puterile noastre:

umbra morţii peste umbra noastră

şi

poemul viu în sărăcia dragostei.

Astfel ai scris la îndemnul Departelui,

apoi ai ascuns de teama tânguirii

gurii tale.

(Din volumul trilingv (română-engleză-franceză), DEPARTELE, Editura PAULA, Deva, 2006)

TOAMNA CA O ILUZIE - Ionel Amăriuţei

Singura planetă care mai moţăie
la ora aceasta târzie
este cea a războaielor pierdute,
la pupitrul ei de fum
scribul caligrafiază
mici opere morale;
toamna şi-a revărsat pe tarabă,
în devălmăşie,
frunzele, vântoasele, obsesiile,
scârţâind malefic,
o uşă îşi povesteşte viaţa
celui care încearcă să o deschidă,
prin buzunare bântuie stafia
unui rege falit,
nici măcar o para
pentru trecerea Styxului,
doar frunze de aur şi bronz,
mari monede telurice
adunate de bătrânul histrion
pentru colecţia sa de iluzii.

(Din volumul "privind printr-un ochean întors", Editura Călăuza, Deva, 1999)

TENTAŢIA DE INFINIT - Claudiu Târnoveanu

Limita nu este doar o consecinţă de cauză
şi nici referinţa unei structuri,
nu este matricea dizolvată în pauză
între logaritmul simfonic al unei nervuri

şi spaţiul dendritic şi gol
al consecutivităţii finale,
ci este ţipătul metaforic, bemol,
al libertăţii îngăduite, iniţiale,

risipită arbitrar pe cunoaştere
şi pe tentaţia de infinit,
discernământ condiţional şi renaştere
verticală într-un timp sinonim, nesfârşit.

(Din volumul "CUBUL OVAL", Editura Alfabetul, Deva, f.a.)