ieri, în zori de zi
am zărit cum îţi
înflorea după
urechea stângă
un corn de fildeş
iar din ochi,
chiar de după pleoape,
ţi-a răsărit
o lună plină şi galbenă
în timp ce Soarele
a asfinţit roşu
după munţii albi
din gura ta uitată
azuriu deschisă
după ce ai sărutat un şarpe negru
care era în trecere
prin galaxia noastră...
cu mâna dreaptă ai prins apoi,
în podul palmei,
moartea soldatului necunoscut
şi nu ştiai că în sala
de sub unghia
degetului tău
arătător
are loc premiera piesei tale
de teatru
prin sală nici o faţă necunoscută
de ajuns să urli în gând
destul de claaarrr
să te-aud din primul rând
"-bă, Cătă, la sfârşit să aplauzi
la scenă dechisă Moartea!"
(Din volumul de versuri "ZAMOLXES, adică eu", Editura EMIA, Deva, 1998 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu