ca o floare de zăpadă
în Departele
ce-mi era tot mai aproape,
sus pe muntele PSYHE.
Mă căţăram pe stânci
cu cingătoarea strânsă
şi picioarele goale,
asemeni căutătorilor de aur.
Pe vârful strălucitor al gheţii
totul era aşa cum îmi închipuisem.
Mai puţin departele
care avea trupul perfect
şi mi se dăruia, mie şi tuturor.
Nu am şters colbul strălucirii cu palma,
acolo sus,
cu buzele l-am şters şi am citit
pentru voi sunt pregătite zăpezile!
albul îi orbeşte pe cei nebuni!
soarele vostru este albastru
ca puiul PSYHE!
la vremea culesului
se simt boabele plesnind!
aluatul bine frământat face pâinea bună!
înţelepciunea stă la masă cu cei nebuni?
seminţele sunt aruncate în poem/
în pământul curat,
cuvintele, cuvintele.../
poetul le poate vedea încolţind!
În timp ce eu citeam,
printre omuleţi,
cu nămolul asupra,
se trăgea nimicul,
se bătea-n piept, hăulea,
era îmbrăcat în blănuri...
L-am văzut cu ochii mei
care au devenit ochi
şi mi-a fost teamă de umbra lui,
de masca frumoas
scoasă la licitaţie.
Mi-a fost teamă de el,
mi-am amintit vorbele lui Solomon:
- Cine a adunat vântul în pumnii lui?...
Dacă eşti înţelept,
pentru tine eşti înţelept!
Acum mă închin,
închinată mă las,
beau apa cu o sete
ce vine din ţinutul Moabului,
înalţ cetatea
şi rămân în muntele Psyhe,
vieţuind cu Departele
ca o floare de zăpadă
fără a cere ajutor.
(Din volumul de poezii "Departele", Deva, Editura PAULA, 2006)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu